Marcu 10:46-52
Bartimeu stă jos și cerșește. Își plânge de milă. Nu poate vedea însă poate auzi. Aude forfota, aude pașii lui Isus. Aude ceea ce ar fi trebuit să vadă și asta îl doare cel mai mult. Un amănunt grozav legat de Bartimeu m-a făcut să meditez la orbirea lui. Bartimeu nu se născuse orb. Orbise după aceea. Textul grecesc ne ajută ” să mi se refacă vederea”. Nu știm când orbise, nici cum orbise. Realitatea era că nu vedea. Orb stătea jos, pe o haină veche și ponosită și cerea milă.
Șansa lui, singura era Isus pe care îl auzea bine. De aceea, striga cât îl ținea gura. Isus îl aude. Isus îl vede. Isus îl înțelege.Isus îl cheamă. Bartimeu așa orb sare, aruncă haina veche și vine către Isus. Isus știe leacul pentru el și totuși îl întreabă :” Ce vrei să – ți fac?” Bartimeu știe drama lui “să capăt vederea”. Îndată orbul și-a căpătat vederea. Îl vede bine pe Isus. Și nu poate decât să- L urmeze!
Uneori suntem Bartimeu. Ne pierdem vederea. Nu vedem binecuvântările. Nu-L mai vedem pe Isus. Stăm jos și ne plângem de milă. Cerșim orbește. Haina veche ne e haină. Loc de trai. Ne amintim doar cum era când vedeam. Triști cerșetori mai auzim încă forfota lumii. Așa auzim încet pașii lui Isus. Trece Isus șansa noastră! Așa că strigăm tare :” Ai milă de mine!”
Isus ne aude. Întotdeauna. Isus ne iubește tocmai de aceea alege drumul pe lângă cerșetori deznădăjduiți. Pe lângă Bartimei triști. Și ne cheamă. Glasul Lui ne saltă în sus. Haina cea veche de cerșetori nu mai e bună. O aruncăm fugind către Cel ce are o haină nouă și bună în Mâini pentru noi.
“Ce vrei să-ți fac?” Eu știu bine:” Să – mi capăt vederea!” Să văd binecuvântările toate, toate. Să văd bine cum vedeam odată. Bartimeul din mine își capătă vederea îndată. Vede bine. Vede tot. De aceea îl urmează pe Isus. Știe că așa nu va mai orbi niciodată!
