David bătrân, la capăt de drum, lasă moștenire fiului său Solomon, pe Dumnezeul lui. Asta mi-a plăcut enorm.
Ce curaj! Ce avânt! Ce cutezanță! Ce minunat și real Dumnezeu să ai, să îl lași copiilor tăi! Un Dumnezeu cu chipul tău!
David îl îndrumă pe Solomon să caute a-l cunoaște pe Dumnezeul lui.
Apoi i-l descrie pe acest minunat Dumnezeu al lui. David știe fiecare trăsătură grozavă a lui Dumnezeu, fiecare licărire a minunăției Sale, fiecare cotlon al inimii lui de Dumnezeu, văzută în atâtea trăiri de la oi până la imparatie. David îl cunoaște în adevăr pe Dumnezeu și El, Dumnezeu îl știe bine pe David.
Acest Dumnezeu trebuie slujit cu toată inima. Nu cu jumătăți de măsură. Nu cu bucățele de trăiri. Ci cu toată ființa, altfel nu îl poți pricepe. Trebuie trăit cu un suflet binevoitor. Plin de bucurie. Nu cu un suflet acrit, sătul de legi, de aprobări sau călăuziri. Sufletul în prezența lui Dumnezeu își găsește singurul loc unde trăiește la maxim, respiră Cer și Pământ în egală măsură și poate respira ușor în orice furtună ar veni.
Dumnezeul lui David cercetează toate inimile. Examinează trăiri necunoscute, cu atenție. Inima lui dar și inimile dușmanilor. Dumnezeu vede ceea ce nu poate fi văzut. Știe ceea ce doar se bănuiește. Cunoaște ceea ce se ascunde. Inimile sunt oglinzi ale firii, pentru El.
Acest Dumnezeu pătrunde toate închipuirile. Intră în fiecare presupunere omenească, în fiecare produs al imaginației. David știe că Dumnezeu dă o vedere clară, fără presupuneri umane. Dumnezeu pătrunde unde nu știe nimeni. Unde nu poate nimeni. Unde nu se așteaptă nimeni.
Dumnezeu pătrunde în fiecare gând. Bun sau rău, el gândul, este gol goluț, în fața Împăratului. Este știut înainte de a străbate mintea. Gândurile sunt și trebuie date Lui. Îndulcite cu Împărăție, altfel rămân gânduri fără gust sau ecou.
David îl roagă pe fiul său, să îl caute pe Dumnezeul lui. Acest Dumnezeu grozav, unic, minunat, fără asemănare, se lasă găsit, când e căutat. Întotdeauna. Doar întinzi mâinile și îl poți atinge, căci e prin preajmă. Așteaptă chemarea.
Însă dacă e părăsit, Dumnezeu leapădă. Dumnezeu nu întră cu forța în viața nimănui.
Dumnezeu așteaptă chemarea.
Creatorul așteaptă chemarea creației. Dorința ei devine dorința Lui.
Ce Dumnezeu las eu copiilor mei?
Pot eu să le las ca moștenire, să îl urmeze pe Dumnezeul meu?
Pe Dumnezeu făcut chip în mine?
1 Cronici 28:9
