Când ai cerut ultima dată lucruri imposibile lui Dumnezeu? Să mute munții ! Să urnească munții tăi de neîncredere? Teama ta de viitor? Frica ta de ce va veni?
De cât timp nu ai mai vorbit cu Dumnezeu despre acele lucruri la care nici nu îndrăznești să te gândești că le poți avea?
Adesea facem un Dumnezeu mic, neputincios, grăbit, prin rugăciunile noastre. Credem în Dumnezeu dar cu măsură omenească. Vorbim cu El dar cuvintele sunt puține și fără dor. Ne spunem păsul dar nu ne deșertăm inima. Îi cerem răspuns dar doar cu orizont de putință. Mai mult, ne temem să cerem. Ne e frică să îndrăznim. Rămânem la puțin, săraci, lipsiți, fără gust în lume, fără vlagă de Viață, fără curcubeu pe cerul nostru.
Copiii noștri când erau mici, mă uluiau adesea cu rugile lor. Îmi amintesc de unul din fiii noștri care era mic și se ruga copilărește. Cu cuvinte ca unui tătic. Îl auzeam alegând dorințele lui și deșirându-le înaintea lui Dumnezeu așa duios. O dorință a lui era spusă mereu lui Dumnezeu. Mie mi se părea prea naivă. Prea credulă. Prea copilărească.
Ii cerea lui Dumnezeu printre altele, pentru mine, o căsuță, cu grădină de flori și un cățel. Îmi știa dorința. Eu zâmbeam adesea când el se ruga așa.
Dar a continuat să o facă. Și Dumnezeu a răspuns . După 20 de ani.
Am învățat că Dumnezeu vrea să ne rugam copilărește. Să credem că Dumnezeu ne e Tată și ne răspunde. Ca oameni mari, noi trecem mai întâi rugile prin filtrul minții și cuvintele devin mici, pentruca mintea spune că nu. Dar Dumnezeu vrea să credem că da!
Roagă-te ca un copil! Crede! Cere! Lucruri neimaginabile. Incredibile. Fii unicat prin ceea ce ceri. Fă din Dumnezeu un Dumnezeu mare și vestit, cum și e. Fă din El, o putere, o forță, făcută bunătate pentru tine.
De când nu ai mai cerut “munți” să se mute?
Marcu 11:22-25
