Bucurii sunt două: una a noastră și una a Lui! Una este legată de tină iar cealaltă atârnând de Cer. Una ciobită prea des de vești rele, frământări, facturi, boli, tulburări și ofense iar cealaltă netulburată de nimic. Deplin liniștită, fără cusur, fără întrerupere, fără motive pământene, pe de-a-ntregul!
Bucuria ține viața! O face un soi de minunată desfășurare de putere și prospețime. Ea aduce licărire pentru viitor, iertare pentru trecut și limpezimea prezentului.
Bucuria devine un fel de înaintare cu greu, abidir făcută de om sau săltăreață pășire pe drum cu Păstor înainte.
Bucuria Cerului este unica bucurie care umple toate golurile ființei noastre, netezește toate imperfecțiunile interioare și alungă departe amintirea a ceea ce suntem în Lumina a ceea ce devenim.
Tatăl nostru vrea ca bucuria Lui să rămână în noi. Și ea, bucuria noastră, să devină deplină. Totală. Absolută. Exact ca în Împărăție. Mirosind a odihnă și perfectă armonie cu îngeri și Domn.
Care e bucuria asta împărătească?
Bucuria mlădiței!
Mică, neștiutoare, tremurând în vântul ușurel de primăvară, plângând când foarfecile o curăță fără milă parcă, ea știe că este și rămâne în Viță. Ea primește seva, primește verdeață înmiresmată, rodește, cântă ziua și noaptea în boabe dulci, zemoase ce bucură pe alții.
Bucuria mlădiței devine bucurie deplină! Bucuria Împăratului devine bucuria noastră! Fără asemănare! Fără noimă adesea! Fără niciun intrus care să tulbure! Fără sfârșit!
Azi am înțeles mai bine dorința Tatălui meu să rămân în Viță. Chiotele Împărăției devin ale mele! Plaiul de poveste de Sus se face plai de trăit și azi și mâine și cât vor ține zilele mele, mlădiță încăpățânată și neștiutoare.
Alege Bucuria asta în locul bucuriei tale serbede și mișcătoare ca nisipul. Alege să rămâi în încântarea Viței și când nu înțelegi. Fă loc Cerului în ființa ta, cât încape!
Și da, trage un chiot de bucurie! De acea bucurie, ce nu are înțeles pentru Pământ! Doar pentru Cer!
Ioan 15:11