Cetatea Cheila tocmai e atacată de filisteni. Acești veșnic fioroși. David află asta. Și ce face ? Îl întreabă pe Dumnezeu : dacă să meargă sau nu. Dacă trebuie să izbăvească cetatea sau nu e cazul. Răspunsul Lui Dumnezeu e simplu ” Du-te, bate pe filisteni și izbăvește cetatea ! “
Ciudat însă ce urmează. Oamenii lui David sunt… fricoși. Atât de fricoși că s-ar ascunde în gură de șarpe de filisteni. Ei îl fac pe David să se clatine. În încredințarea lui. David e cuprins de spiritul mulțimii : teama ! Așa că întreabă din nou pe Dumnezeu. Poate nu a înțeles bine. Poate s-a schimbat ceva. Credința lui șovăielnică îl caută pe Dumnezeu, așa cum ciocârlia caută văzduhul. De data aceasta Dumnezeu e mult mai clar : ” Scoală-te și pogoară-te la Cheila, căci îi dau pe filisteni în mâinile tale. “
Credința lui David devine tare ca stânca. Dumnezeu îi spusese UNDE și CUM va fi biruința. Locul și modul răspunsului. David câștigă biruința iar cetatea este izbăvită. Cum spusese bine Dumnezeu. Exact așa.
Saul află că David e în această cetate. Cu porți și ziduri înalte, cu zăvoare ce țin ca într-o prinsoare prada. Și știe că îl poate prinde ușor pe fiul lui Isai. La auzul veștii, David se sperie. Se teme. Mai tare ca atunci când oamenii săi dădeau înapoi.
Face ceea ce știe cel mai bine : îl întreabă pe Dumnezeu ce să facă. Și Dumnezeu răspunde : că va fi dat în mâinile lui Saul de către locuitorii cetății, deși îi eliberase. David știe că trebuie să fugă. El și oamenii lui.
Nu Dumnezeu îl trimisese însă acolo ? Da ! Dar doar pentru o vreme ! Dumnezeu îi spusese UNDE, CUM și CÂND ( CÂT ANUME ) trebuie să stea în Cheila. Când David înțelege măreția promisiunii lui Dumnezeu, e adevărat, umblă prin pustie, însă în locuri întărite ! Saul continuă să îl caute însă Dumnezeu nu îl dă în mâinile lui ! ( v 14) David înțelege bine că promisiunea lui Dumnezeu are : loc, timp și fel de a se desfășura, toate trei la un loc ! Nu lipsește niciuna ! Întocmai ca o imagine bună 3D, ce dă o vizibilitate grozavă !
Minunile din viața mea sunt bine ticluite de Tata. El știe timpul, locul și modul lor de a se desfășura. El le socotește biiine de tot la miiiime de micron. Ca nu cumva să lipsească vreo bucurie din calea mea. Sau să nu fie deplină.
Așa că și eu umblu prin pustie… dar în locuri întărite ! ” Saul” e mereu pe urmele mele însă Tata nu mă lasă să cad niciodată în mâinile lui.
Tu umbli prin locuri întărite ? Sau vezi doar pustia ?
Carmen Motora
