Exod 28 : 30
Aaron era Mare Preot. El purta poverile poporului. Înaintea lui Dumnezeu.
Uneori însă, avea în față mari dileme… Încâlcite. Fără ieșiri. Fără răspunsuri omenești.
Atunci, doar Dumnezeu răspundea. Una din pietrele purtate de el pe pieptarul hainei, se mișca. Urim și Tumim. Una albă și una neagră. Binecuvântare și blestem. Da și nu .
Nu erau magice. Dumnezeu răspundea doar prin ele.
Dacă strălucea Urim ( cea albă ) răspunsul era afirmativ. Dacă strălucea Tumim ( cea neagră ) răspunsul era negativ.
Aaron putea astfel afla ce voia Dumnezeu.
Dumnezeu cu degetul Lui, mișca una din pietre sau o făcea să strălucească mai tare. Și Aaron știa a rezolva …dilema.
Dilemele… Crizele… Încâlcite și fără ieșiri. Îți frământă mâinile de neliniște dar și mintea. Te zdrobesc uneori. Răscrucile sunt grele. Fac nopțile albe. Ce bine ne-ar prinde în dileme, Urim și Tumim…
Și Dumnezeu știe asta ! Și pentru că știe, și mai ales fiindcă ne iubește, a vrut mai mult pentru noi. Mai mult ca niște pietre care scânteind în nopțile noastre de griji, să ne îndrume. El vrea ca tu și eu să avem mai mult ca niște pietre legănate de Mâna Lui ! El vrea ca tu și cu mine să-L avem pe El, cu Mâna Sa străpunsă de cuie. Nu să avem doar răspunsuri. Indicații. Ci să-L avem pe Cel care are toate răspunsurile ! Toate indicațiile ! Oricând. Oriunde. Mereu. Totdeauna. Nu pietre ce sclipesc uneori oferind un răspuns, ci pe El ce stă cu noi la masă, vorbind pe-ndelete. Orice.
Dilemele… nu mă mai sperie. Pentru că Tata e cu mine.
Tu când ai dileme te temi ?
Carmen Motora
