” Până când voi avea sufletul plin de griji și inima plină de necazuri în fiecare zi ? Până când se va ridica vrăjmașul meu împotriva mea ?”
Poate și tu te întrebi asta. Poate și tu ești obosit, sătul de lupte. Poate și tu vrei o liniștire, un colț de tihnă unde să îți tragi sufletul. O oază de vreme cu miros de copilărie, unde doar tata și mama își fac griji.
David pune întrebările astea nu cu judecată ci cu prea multă apăsare. Nu cu dispreț ci cu dor mare.
Dumnezeu răspunde.
David știe că astea toate sunt până dă cu ochii de Dumnezeu, care e așa de aproape. Până Îi vede bunătatea de Tată, gata să îi ia grijirile și să îl lase să zburde.
Inima se face plai de copilărie din cauză că el, unul plin de griji și necazuri, face schimb cu mântuirea, eliberarea din toate zbaterile, ale Tatălui. David cântă cu inima ușoară!
Tu știi sau te întrebi, până când necazurile îți dau târcoale în fiecare zi? Știi până când dușmanii își vor ascuți “săbiile” și ți le vor flutura lucioase în soare? Știi până când inima băltește în împovărare, fără să poată cânta?
Până îl cauți pe Dumnezeu!
Până intri în cămăruța ta și o încui bine, ca să poți face schimb cu Tata: tu îi dai poverile și El, cu bunătatea Lui, îți umple inima de o bucurie fără seamăn, făcută ușoară ca un puf, gata să cânte cât o ține gura!
Până știi că Tata îți face bine și poți doini în loc să jelești! Poți cânta un Cântec în gama de Sus!
Ps. 13
