Trădarea doare. Trădarea denigrează și ucide vise. Trădarea transformă bucuria în lacrimi și așteptările în fundături. Dar trădarea celor ai tăi? Trădarea asta e arma cea mai sofisticată a Întunericului.
David a gustat trădarea fiului său Absalom. Amară, înfiorătoare, de neașteptat și plină ochi, de durere. Inima lui de tată plângea așa tare că durerea ajungea până la Cer.
Diavolul însă știa că acum era momentul să-l împungă pe David cu dureri peste măsură. Umilință, calomnie, blestem și pietre aruncate ca după ultimul om, asta primește David, împăratul, de la Șimei.
Inima lui David înfierată de trădare, umilire, fugă, calomnie, blesteme, lacrimi, se îndreaptă spre Dumnezeu și printre suspine caută îndurare:
Poate că Domnul se va uita la necazul meu și-mi va face bine în locul blestemelor de azi.
David, chiar și acum, cu tot iadul asupra lui, îl caută pe Dumnezeu! În toată frământarea întunericului, el caută Lumina și aerul înmiresmat al Păstorului lui. David suspină după Curcubeu în mijlocul furtunii mari abătută asupra lui.
David știe că fără Dumnezeu, este doar o oiță între lupi flămânzi. Cu Dumnezeu însă, este o oiță, salvată!
Armele întunericului lucesc cu tăișuri în soare: trădare, alungări, suspine, umilință, calomnii fără număr, blesteme pe limba iadului, neașteptate uri fără măsură.
În toiul atacurilor demonilor, poți ca și David, să privești Cerul senin și să cauți zborul înalt către Dumnezeu, prin credința că El îți va face bine, când tot iadul vrea să îți facă rău.
Nu îl lăsa pe “Șimei” să te înspăimânte! Caută-l pe Dumnezeu, ești protejatul Lui!
2 Samuel 16:11-13
