” Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. ” ( Ps. 84 : 6 )
Valea Plângerii sau Valea Baca în original, mai e numită și valea duzilor. În ținuturi aride, secetoase. Ceea ce ne spune versetul e că cei care străbat valea asta, pot avea parte de un fenomen inexplicabil. Un fenomen fantastic, simultan și minunat. De jos pot vedea țâșnind izvoare sub pasul lor în timp ce, de sus în același timp poate cădea o ploaie timpurie.
Ce vrea să însemne asta ? Și la ce bun ?
David a trăit așa o experiență grozavă. Noi însă o putem trăi zilnic !
Doar dacă casa Lui e acasă pentru noi. Dacă ne e Tată. Dacă alegem încrederea noastră să o ancorăm sus printre îngeri.
David a trecut prin așa o vale fiind atacat de dușmanii săi fioroși. Filistenii. Atât de înverșunați încât David știe că nu le poate ține piept. De aceea vorbește cu Tatăl lui : ” – Să mă sui împotriva lor ? ” ( 2 Sam. 5 : 22,23 )
Dumnezeu răspunde : ” NU ! ” Sosise momentul văii…
Era vremea când simultan trebuiau să țâșnească izvoare și să cadă și ploaia timpurie.
David avea nevoie acum de întăriri ! De forțe speciale !
De aceea, i se spune să stea în spatele dușmanilor și să se arunce asupra lor DOAR atunci când va auzi vuiet de pași în vârful duzilor. Atunci va ști sigur că Dumnezeu merge înaintea lui. Atunci e momentul atacului.
Dumnezeu ataca însă ! Nu David. De jos și de sus ! Simultan.
Asta vrea să îmi spună azi și mie. Și ție.
Valea Plângerii e o vale grea. Searbădă și urâtă. Cu lacrimi multe. Și descurajări și mai multe. Seceta ucide tot.
Însă momentul văii e pentru mine. Și pentru tine.
Când o străbat, Tata se ivește de sus și de jos ! Simultan. Izvoarele țâșnesc iar ploaia timpurie înverzește tot !
Pasul meu stârnește miresmele în văzduh. Valea nu mai e vale, ci e loc plin de viață.
Dușmanii nu mai sunt. Tot e verde și viață. Și mereu din vârfurile ” duzilor” se aude vuiet de pași. Tata face rondul. Mi-e bine și nu mă tem în Valea Plângerii.
Tu te temi ?
Carmen Motora
