Marea Roșie înainte era moarte sigură. Egiptenii din urmă, moarte iminentă. Spaima cânta tare de tot. Frica era așa mare că strigătele se pierdeau, ba în sus către Dumnezeu, ba pline de ofense către Moise. Un singur lucru nebunesc li se cere: “Stați liniștiți! Dumnezeu se va lupta pentru voi.”
Să stea liniștiți? Între cele două dezastre? Între înec și căsăpeală? Între teamă și groază?
Ce le cerea Dumnezeu era imposibilul. Dar tocmai asta le cerea. Liniștea e una singură: a lui Dumnezeu; deplină. Liniștea e mireasma Lui. Natura Sa. Pasul Lui când coboară pentru om chiar în miezul dezastrului.
David știe că numai Dumnezeu poate da liniște deplină în locuința lui. ( PS. 4:8)
Dumnezeu cere israeliților să Îl lase să coboare cu puterea Lui mare. Are de lucru. Dar întâi începe cu liniștirea lor. Groaza, spaima nu au miros de Cer ci de Întuneric.
Liniștea face bine inimii. Sufletului. Chiar și trupului.
Când te afli în dezastru, spaima îți dă târcoale. Iar spaima te face să acționezi. Tu. Omenește. Pripit și fără noimă.
Dumnezeu însă are nevoie să te liniștești. Să stai pe loc și să Îl vezi cum se suflecă pentru tine. Îngerii se mută să îți apere spatele.
Liniștea e pecete de Cer făcută bucurie pentru tine. Și odihnă mare, ne întâlnită pe Pământ. Liniștea mare grăiește despre Altă Împărăție, unde tihna și bucuria sunt doine dulci aducătoare de alin.
Când ești prins în strâmtoare, gata să fii așa înspăimântat, încât să strigi nebunește, să pășești greșit, ai doar un lucru de făcut: stai liniștit! Dumnezeu va lupta pentru tine.
Liniștea ta e început de minune! Și gust de Cer!
Exod 14
