Ioan 5: 1- 16. Era praznic la Ierusalim. Isus merge la sărbătoare. Însă știe că mai întâi are ceva de făcut. Ar fi putut intra în Ierusalim pe oricare dintre cele zece porți. El alege Poarta Oilor. Poarta pe care intrau oile pentru jertfe la Templu. Undeva aici, este o oaie rătăcită. Rănită și disperată. Așa că alege Betesda. Dintre cele cinci pridvoare, unul anume.Pridvoarele gem de bolnavi.Orbi, șchiopi, uscați, neputincioși. Ar fi putut alege să serbeze, nu să umble printre ei… Însă, știe că o oaie a Lui e pe aici.
Toți așteaptă o apă tămăduitoare. Tulburată doar din când în când. De un înger. Vindecați ? Puțini ! Doar primul dintre mulți ce se aruncă disperați în apă. Și mereu ies grămadă să aștepte tulburarea. Doar un strigăt de bucurie, din când în când. În rest, deznădejde. Teamă. Lăcomie. Așteptare. Egoism.
Isus îi vede pe toți. Le știe durerea. Însă mai știe că e cineva acolo ce nu mai poate nimic. Nici să se arunce în apă. Doar zace. Zace trist. De multă vreme. Resemnat. De așa mult timp, încât nu mai crede. Isus pe el îl caută. Știe că apa tulburată, nu mai poate fi leac pentru el. Nici țintă. Nici crez.
” – Vrei să te faci sănătos ? ” Altfel, Isus îl întreabă : Mai vrei asta ? Mai crezi ? Mă vezi ?
Slăbănogul își numără în gând durerile și nu știe pe care s-o spună : e pierdut în mulțime, bolnav, bun de nimic, zace fără rost și speranță, de multă vreme doar lâncezește…vede apa tulburată la un pas de el și nici asta nu îi e de folos, nu poate nimic. Ce să-I răspundă lui Isus ? Toate-s răni deschise. Sângerânde. Toate dor tare. Însă una doare cumplit : e singur ! Una umbrește tot : e abandonat. Așa că răspunde :
” – Doamne… n-am pe nimeni …”
Lui Isus îi plânge inima.
Singurătatea lui răsună în toată Betesda ca un croncănit urât de păsări răpitoare.
Isus știe însă că el e oaia rătăcită, pentru care nu poate merge la praznic. Nu-i dă pace.
O oaie bolnavă rănește inima Lui de Păstor !
Și o vindecă ! Imediat.
Slăbănogul trăiește ! Și umblă ! Și nu mai e singur ! Acum știe asta. E oaia Lui !
De aceea, intră în Templu.
Așa e Isus. Străbate mulțimi de bolnavi. Străbate Betesde, pridvoare, ape tulburate, Poarta Oilor, pentru mine. Și pentru tine. Nu-L lasă inima să sărbătorească fără mine. Și nici fără tine.
Așa că, Îl aud șoptind : ” Vrei să te faci sănătoasă ?”
” Doamne, nu am pe nimeni…”
Și răspunsul e în fața mea.
El nu poate sărbători fără mine !
Trăiesc sănătos, umblu, stau în Templu cu El !
Amândoi sărbătorim praznice ! Și e mare bucurie.
Tu ce răspunzi ” – Vrei să te faci sănătos ?”
Carmen Motora
