Fă ca viața ta să devină încântare pentru Cer (meditație de Anul nou)

by Carmen Motora
0 comment

Ps.90:4,9, 10,12

Moise înțeleptul ne învață că viața ni se măsoară în ani. Fiecare an e ca un sunet. Un clinchet. Scurt. Viața în sine poate fi pentru cei tari, 80 de ani.

80 de sunete trăite într-o melodie plăcută sau aruncate haotic într-o falsă trăire. Clinchetele vieții ce rămân în urma noastră pot încânta ființa oricui sau pot curma bucuria că am fost pe Pământ.

Totuși Moise ne învață că nu anii ar trebui să ni-i numărăm. Deși fiecare an e un sunet scurt. Ci zilele! Un sunet scurt făcut frânturi. Pentru noi. Aici jos. Oare de ce?

Ziua de ieri trecută pentru noi, măsoară o mie de ani Sus în Împărăție. La Dumnezeu. (v. 4) Așa că fiecare zi trăită frumos cu Tatăl nostru devine din frânturi de sunet, melodii de mii de ani,in Împărăția Lui. Anii noștri din sunete devin partituri durând veșnic în Împărăția Tatei.

Să ne numărăm bine zilele. Să le cântărim bine de tot. Să căutăm ca viața noastră să fie o dulce melodie ce îl va încânta pe Tata și va ului îngerii din Împărăție!

Fiecare zi, frântură de sunet, devine dulce înmiresmare, de e numărată înțelept.

Nu lăsa ziua să treacă oricum. Ea scrie sus o partitură de o mie de ani. În Împărăție se cântă frumos Împăratului. Fă ca viața ta să devină încântare pentru Cer. Melodie dulce de țopăit îngerii! Iar pentru Tata să fie bucurie în zâmbetul Lui larg, că ai trăit frumos pe Pământ!

Related Posts

Leave a Comment