David având mult de luptat, a luat aminte la o anume categorie de oameni, ce aparțin războiului : prinșii de război. Prizonierii. Cei înfrânți și nu numai. Cei care și-au pierdut familia, țara, fericirea.
David știe că aceștia sunt niște nefericiți. Unii care nu mai au nimic. Oscilează între cei morți și robi. Viață nu mai au din belșug. Legați, încătușați, prădați, lipsiți de cei dragi, lipsiți de plaiurile copilăriei, tâlhăriți de tot, stau pe buza prăpăstiei descurajării, a dezastrului. A depresiei.
David Îl vede pe Dumnezeu cu puterea Lui imensă, ce poate izbăvi pe prinșii de război. Pentru El aceștia nu sunt o cauză pierdută! Dimpotrivă, străbate Cerul să îi elibereze. Și ca și cum ar fi prea puțin, David îl știe pe Dumnezeu mergând până la capăt: îi face fericiți! Singura fericire a unui prins de război e să își recapete familia, țara, plaiurile, pajiștile, culorile casei, tihna amintirilor.
David știe ca Dumnezeu poate izbăvi orice prins de război! Și-l poate face fericit! Liber. În țara lui. În familia lui. În tărâmul visărilor lui.
David știe că Dumnezeu l-a eliberat și pe el. Un prins de război al satanei. Un înfrânt al păcatului. Unul tâlhărit de fărădelegi de bucurie și visare. De casă și de Acasă! Dumnezeu a făcut din el, dintr-un prins de război, un izbăvit, cântând într-una de fericire. Harpa lui ar putea spune.
Dumnezeu ne e izbăvire. Din prinși de război, devenim bucurie nestăvilită! Din tâlhăriți de tot devenim locuitorii Țării! Cu plaiuri dulci. Cu veșnică Primăvară. Din cei fără țară, devenim cetățeni în Împărăție! Fericiți ca și îngerii! Și cântând într-una cât ne ține gura! Și inima!
“El izbăvește pe prinșii de război și-i face fericiți!” – David
Ps.68:6
