Numeri 22 : 15-32
Balaam știa ce trebuie să facă. Dumnezeu îi spusese clar. Fără urme de îndoială. Și totuși… încă cineva mai știa. Dușmanul. Știa punctul slab al lui Balaam, portița ușor de deschis uneori.
Așa încât, îi trimite prin împărat, solie din nou.
De data aceasta, mai mare. Mai multe căpetenii, mai de vază. Mai de faimă. Cu reputație mai mare. Ba chiar îi trimite vorbă cum că ar trebui să nu mai pună piedici în a-l asculta. Deși Dumnezeu era piedica. Dumnezeu îi poruncise clar să nu meargă.
Lui Balaam i se promit multe. Faimă, răsplăți…
Și ușa din sufletul lui s-a deschis încet.
Dumnezeu vede. Și nu putea sta cu brațele încrucișate. Era în joc poporul Lui ! Al Lui !
Balaam refuză să vadă ce vroia Dumnezeu. Refuză să audă ce spunea El. Refuză porunca Împăratului pentru a împlini porunca altui împărat. Orb și surd , Balaam se vede mai mare ca Dumnezeu. Cineva însă vede și aude ceea ce el nu poate. Măgărița lui. Dumnezeu nu poate sta cu brațele încrucișate. Știe că acum doar măgărița îl poate împiedica de la… moarte.
A fost nevoie ca ea să vorbească. Și numai atunci a văzut Balaam Îngerul Domnului !
Uneori mă încăpățânez să cred că știu mai bine, pot mai mult. Decât oricine. Uneori portița deschisă mă face să Te văd mai mic decât ceea ce-mi doresc. Dar Tu niciodată nu poți privi liniștit orbirea mea.
Niciodată. Mă iubești prea mult să mă lași în orbire. Măgărițele au guri și vorbesc. Au ochi și văd. Au puteri să mă trezească.
Azi am cerut iertare pentru acele timpuri când doar o ” măgăriță ” a putut să mă trezească.
Și am hotărât să Te ascult, să Te văd, să Te iubesc. Pe Tine care niciodată nu poți sta cu mâinile încrucișate când rătăcesc cărarea !
Tu nu te rătăcești ?
Carmen Motora
