Ioan 14: 27 / Filipeni 4 : 7
Ți s-a întâmplat și ție să ai nevoie de ceva anume și să nu poți cumpăra ? În sfârșit, cineva îți dă acel ceva. Dar pentru o vreme. Pentru un timp. Și apoi ți-l ia. Atunci nevoia ta devine mai mare. Vitală. Fiindcă nu ai și nu am ceea ce îmi lipsește.
Asta mi-a spus Isus. Pacea, acel calm și echilibru interior, acel zefir primăvăratic ce îți atinge ființa și o alintă în cântece de copil, nu poate fi cumpărată. Cu nimic. Totuși cineva mi-o poate da. Mi-a spus El ! Da ! Pacea mi-o poate da lumea sau Isus.
Lumea dă o pace pentru un timp. Pentru o vreme. O liniște de suprafață. O odihnă ce atinge doar unda apei. Suprafața ei. Adâncul ei, însă rămâne la fel de tulburat și ascuns. Frământat de curenți. Tulburat de oricine…
” Îți dau pacea Mea ! Îți las pacea Mea ! Nu ți-o dau cum ți-o dă lumea ” mi-a spus Isus.
El mi-o dă. Și mi-o lasă ! Nu un timp sau o vreme. Nu ca lumea.
Pacea Lui ! O pace de neînțeles. De nepătruns. De neimaginat pentru mine. Surprinzătoare mereu ! Minunată și tainică. Alinătoare și cu miresme de primăveri veșnice. Pătrunde adânc în adâncuri și liniștește învolburatele ape. În adânc. Nu doar la suprafață. Pacea Lui care îmi duce inima și gândurile tocmai… în El ! Și acolo le păzește. De neînțeles pentru mine. Și de dorit.
Inima mea și gândurile mele suspină după liniștea Lui ! Tânjesc după pacea Lui ! Pacea care întrece orice pricepere. Și pe-a mea ! Și pe-a ta !
Aleg pacea care îmi păzește inima și gândul !
Tu ce alegi ?
Carmen Motora
