Poate cea mai dureroasă hibă a oii e lipsa de orientare. Singură, nu poate desluși cărarea bună. Nu poate găsi pășunea proaspătă și nici nu se poate apăra de lupii flămânzi, de fiarele sălbatice.
Păstorul este șansa mioarei! Este singurul care prin măiestria lui, poate hrăni oaia, o poate sătura de voioșie, de zburdălnicie pe pajiște bună, o poate adăpa cu apă limpede și o poate ocroti de colții lucioși ascunși prin tufișuri.
Poate crezi că povestirea asta e pentru copii. Dar e chiar viața mea. Și a ta. Ziua de azi și ziua de mâine.
Eu o oiță neastâmpărată, am mare trebuință de Păstorul meu totdeauna. Iarba verde e domeniul Lui, nu al meu. Eu știu doar de uscături. El știe locurile bune. Însă lipsa orientării îmi fură liniștea. De aceea Păstorul meu, merge înaintea mea.
Odată ajunși la munte, drumurile pietruite cu urcuș greu, răsar înainte. El mai întâi, netezește calea. Pietrele pot răni. Pot ucide. Pot stâlci ființa. Așa în urma Lui, drumul devine mireasmă de pășune, nu de moarte.
Mai sunt apoi uși de aramă. Grele. Urâte. Închise, după care nu poți ști ce se ascunde. Mie îmi e teamă de ușile astea. Păstorul însă, le sfărâmă! Le face bucăți, să pot zări Cerul senin și pășunea proaspătă. Ușile de aramă inchid orizontul. Păstorul meu însă are toată Zarea!
Și mai sunt în cale, zăvoare mari de fier! Ruginite! Ce pecetluiesc porți. Zăvoarele ar vrea să te țină în loc. Să renunți. Mie nu îmi plac nici zăvoarele astea mari ce ruginite, scârțâie anevoie, spunând parcă, că ele dictează calea și popasul. Însă Păstorul rupe zăvoarele de fier! Le spulberă și calea mea devine pasul Lui, înainte.
Iar dușmanii? Cei cu colți sticloși, ascunși bine prin tufișuri? Cei care ar vrea să te distrugă, să îți ucidă ființa, să îți taie ” aripile”, să îți întrerupă mersul după Păstor?
Ei bine, “lupii” sunt treaba Păstorului! Eu nu am treabă cu ei! Merg în urma Lui, behăind de bucurie, că am un Păstor! El mă poartă, mă duce, îmi dă vistierii ascunse, bogății îngropate, ascunse bine de hoți! Îmi face viața, huzur! Fără să merit!
De asta inima îmi zburdă de veselie! Pe pășuni verzi tare!
Tu ai Păstor?
Isaia 45: 2-3
