Voia lui Dumnezeu este plăcută. Bună. Nu are nimic rău în ea. Desăvârșirea este graiul ei.
Voia Lui nu face hăuri, nedreptăți, răni, acuze, frământări, pierderi de pace, buimăciri, nedumeriri. ( Rom. 12:2)
Suntem plămădiți să trăim aer de Cer, doar în Voia Lui. Plămânii noștri vor aer pur, pentru minte, trup și suflet.
Adesea, ascultăm voia Lui. O urmăm. Cu nesaț. Cu bucurie. Așa ne împrumutăm Cerul, nouă înșine. Ne facem bine când îl lăsăm pe El să ne facă bine.
Uneori însă, ne încăpățânăm, ca și Balaam să nu ascultăm. Vrem vreo derogare pentru sinele nostru. Nu știm că așa ciuntim frumusețea Împărăției din noi. Suspinăm după eul nostru urâcios, când deja am gustat binefacerea îngerilor. A fost nevoie de o măgăriță să îi strângă piciorul de zid, ca Balaam să deschidă ochii sufletului. Măgărița dorea mai degrabă călăuza bună, decât omul. (Numeri 22:25)
Voia Lui, bună grozav îmi stă înainte. Perfectă. Așa de perfectă, că mă tem de minunăția ei.
Vrerea Lui plăcută îmi înseninează ziua. Adesea mă tem să nu calc voia Lui, alegând sinele, țărâna. Lutul din mine nu e nici bun și nici plăcut. E departe, mult prea departe de desăvârșire. De mă doare “piciorul”, poate fi de la o “măgăriță” pusă să mi-l strângă! Până deschid ochii mari de tot, să văd Împărăția în fața mea.
Doamne, fă-ne bucățele de lut, ce Te aleg pe Tine! Frământați plăcut în voia bună, voie desăvârșită!
Iar de ne mai dor “picioarele”, deschide-ne ochii, să vedem de unde e durerea asta. Și de va fi vreo “măgăriță” înseamnă că ea, e pusă pentru încrâncenarea noastră firească!
Fă din noi, Vrerea Ta, Doamne! Plăcuți, buni și desăvârșiți!
