Noi suntem păziți de puterea Lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea ce va fi descoperită în vremurile de apoi – 1 Petru1:5
Multă vreme am căutat să pricep măreția acestor cuvinte. O măreție descoperită prin lucruri mici, palpabile sau o pildă ce mă ajută să măsor plenitudinea promisiunii acesteia.
Puterea Lui Dumnezeu mare, subliniată aici, prin gr. phroureo este a pune o garnizoană. A pune o unitate militară de trupe ce poate oferi protecție. Ce mare adevăr!
Însă, adevărul următor e și mai mare, fiindcă e cheia. Suntem păziți, prin credință! Credința activează această garnizoană! Doar ea. Altfel rămâne o garnizoană care nu primește ordin de pază.
Domnul Isus vorbea în pilde deseori, să scoată la Lumină Adevărul, din detalii la îndemână. Așa am cerut și eu, să pătrund adevărul garnizoanei.
Când frămânți pâine, ai înainte faina albă, frumoasă, grozavă, ce se cere pâine îndestulătoare! Parcă și vezi, mai departe de ea, pâinea mare ce poate deveni, simți deliciosul miros de prospețime din toată casa.
Însă, făina nu de ajuns. E nevoie de drojdie, să activeze creșterea. Făina fără drojdie nu poate fi de folos, pentru o pâine.
Paza lui Dumnezeu, în garnizoana Cerului, are nevoie de credința noastră, să între în vigoare. Credința dă tonul “frământărilor”. Credința devine “drojdia” ce face din Paza Împăratului, o “pâine” în lucru! Numai așa garnizoana de Sus își poate sufleca mânecile, pentru protecția noastră.
Dumnezeu cu paza Lui, “frământată” cu credința noastră, vor răsări într-o “pâine” bună, acea mântuire desăvârșită, finalizată, în vremuri viitoare.
Tu știi că, credința ta, dă “ordin” garnizoanei postată împrejurul tău? Dumnezeu a făcut tot să trăiești în liniștire, să îți fie păzit spatele cât și înaintarea. Însă doar credința ta, dă ordin de intrare în vigoare a Legii de Sus.
Dumnezeu, Tatăl tău, stă și așteaptă un semn de la tine. Credința ta. La semnalul tău, îngerii buluc, ordonați frumos în garnizoană de trupe, își încep trebăluiala, iar tu poți merge fără nicio grijă și azi. Și mâine!
Eu, aseară târziu, mi-am privit pâinea frumoasă, scoasă din cuptor. Bună. Casa mirosea a acasă. Și am știut că odată, credința mea, în Tatăl meu, ce ordonează garnizoana Cerului, pentru paza mea, se va finaliza într-o “Pâine” grozavă, ce va bucura îngerii, Cerul tot, pe Împăratul. Iar eu voi mirosi a “Acasă”!
Crede în Tata! Minunile stau în ordinul dat de credința ta!
