Aseară eram la un priveghi și Marius a citit un text care parcă m-a luminat.
“Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire.” Evrei 10:35
În toiul luptelor zilnice ale sufletului, în frământarea sufletului cu tot felul de atacuri dușmane, știți ce pierdem cel mai repede? Și mai ușor? Încrederea! Nu credința.
Credința și încrederea sunt lucruri diferite. Sunt trepte ale apropierii de Împăratul. Credința face să fii convins de existența lui Dumnezeu. De El ca Adevăr de netăgăduit. Încrederea însă merge mult mai departe. Ea este bizuirea, pe Dumnezeu. Faptul că noi contăm pe El, chiar în ciuda realității, înseamnă încredere.
Să nu vă părăsiți încrederea! A părăsi e totuna cu a lăsa singur pe cineva, a-l abandona. Nu Îl lăsa singur pe Dumnezeu! Nu-L abandona! Continuă să te încrezi în El, cât ar fi de mare și de ciudată încercarea!
Ce minunăție are Dumnezeu pentru noi!
Încrederea asta nu e fără noimă, o abandonare falsă, o nebunie fără niciun sprijin, o capitulare de ciudă sau ca ultimă soluție.
Încrederea, bizuirea pe Dumnezeu, este să mergi cu Dumnezeu de mână și să nu-i dai drumul, tocmai pentru că Îl știi, Îl iubești, te minunezi de El și știi că fără El, nu poți respira!
Ce curaj pentru noi! Ce splendoare de viață! Ce respir bogat de Cer! Ce bucurie din adâncul ființei!
Să nu îți părăsești încrederea ta în Dumnezeu!
Continuă să faci pași cu El, odată. Continuă să te încrezi în Cel mai bun Prieten al tău, care are Universul și lumea, la degetul Lui mic. Continuă să trăiești ziua cu Dumnezeu! Curând, tare curând, vei fi răsplătit peste măsură!
