Dimineață am ieșit să ud grădina de legume. Soarele încă era doar călduț nu fierbinte. Plantele voioase și oacheșe parcă mă așteptau. Găinile și cocoșii gălăgioși făceau simfonia zilei așa de plăcută cu atât de multe amintiri de pe la bunici.
Tomiță, pisoiul nostru roșcat și neastâmpărat era după mine. Se amesteca și el în treaba mea de udat și adesea îl alungam cu apa, iar el se ascundea sub tufa de mur deasă, crezând că nimeni nu îl vede. Toată ființa parcă era intr-o întrecere de roduri, joacă și triluri, drept mulțumire lui Dumnezeu. Nimeni nu se temea de ceva. Liniștea grădinii mare, plină, bună, este tămăduire pentru sufletul obosit și apăsat de poveri. Dacă ai o grădină, ai în plus un tărâm de ostoire și adăpost.
Atenția mi-a fost atrasă de roșii. Nouă ne plac mult și am cultivat deși un agricultor bun nu sunt și nici vestit. Doar un învățăcel acum la bătrânețe.
Roșiile noastre mi-au vorbit azi. Deși toate au același timp de plantare, același sol, aceeași atenție, aceeași apă bună de ploaie, ba chiar anul acesta au și aceeași plasă de umbrire, ce le apără de dogorirea soarelui, totuși ele sunt complet diferite. Ca aspect și rodire.
Unele zvelte, sănătoase au urcat tare mai sus de arac, au rodit mult, doldora. Altele s-au zgârcit parcă și au rodit mai puțin. Roșioarele stau ascunse pe sub frunze și așteaptă soarele să le coacă. Toate. Unde sunt multe și unde sunt mai puține.
Însă mai sunt câteva roșii ieșite din tipar. Nu au roșii aproape deloc. Doar câte una, două poate și acelea năcăjite. Plantele astea parcă s-au chircit răutăcios. Și-au strâns frunzele egoist, au rămas pipernicite și în urmă mult, față de suratele lor.
Oare de ce, m-am întrebat. Cum se face că au fost la fel tratate, îngrijite, iubite și totuși au refuzat să crească, să bucure cu rod mult?
Le-am privit atent. Atent. Răspunsul mi l-am dat: fiecare a răspuns așa cum a vrut, la tot ce a primit. Încăpățânată sau nu, o plantă de roșie, va fi stearpă sau va rodi. Totul stă în răspunsul plantei la tot ce primeşte din cer, din nori, din bunătatea și grija stăpânului.
Oare nu e așa și cu noi oamenii? Avem același soare. Aceeași viață dată de Stăpânul nostru. Gustăm aceleași binecuvântări și același Har. Zi de zi trăim toate hatârurile făcute nouă de Dumnezeu. Zi de zi ne înconjoară Dumnezeu pe dinapoi și pe dinainte și Își pune Mâna peste noi.
Și totuși unii din noi alegem să ne închircim în firea noastră veche și răutăcioasă. Alegem să rămânem în urmă față de ce așteaptă Dumnezeu de la noi. Stăm piperniciți locului fără rod, fără gust, fără bucurie să îi facem Lui. Față de alții rămânem mult în urmă, nu că ar fi nedrept Dumnezeu cu noi, ci doar fiindcă ne vedem pe noi înșine niște mici dumnezei care știu mai bine ce au de făcut decat Dumnezeu.
Doamne, nu mă lăsa să fiu “o roșie” închircită și răutăcioasă, care nu are rod să Te bucure. Nu mă lăsa să fiu mai altfel decât aștepți de la mine. Fă-mă să primesc ceea ce îmi dă Cerul, pământul, ploaia, grija Ta mare și să te bucur cu mult și grozav rod!
Morala: Fii o “roșie” cu multe roșii bune de o salată sau o supă grozavă cu un gust desăvârșit! Fii un om care bucură, dă gust și aduce bucurie!
