Știați că până și roșiile pot vorbi? Pot glăsui învățăminte și pot tălmăci pe limba noastră sfaturi dulci, tot atât de dulci și bune, ca ele.
Anul acesta roșiile noastre s-au copt mai târziu, dar am avut din belșug, însă intr-o perioadă foarte scurtă. Așa că am fost nevoită să le conserv culoarea, mirosul plăcut și gustul desăvârșit, tare, tare repede.
Roșioarele astea ochioase și mirosind a copilărie au ținut neapărat să îmi spună ceva. Să nu uit cine sunt, ce pot face și cum anume o pot face.
Care gospodină nu știe că atunci când lucrezi cu roșiile, te murdărești? Stropi din sucul grozav sar peste tot: pe fața de masă, pe aragaz, chiuvetă, pe șorțul de bucătărie și chiar pe față. Ei bine asta poate descuraja tare. Și vă spun drept, eu m-am înarmat cu multă răbdare, optimism și cu o rețetă nouă, minunată să pun roșiile la borcan în suc propriu.
Nu mică mi-a fost mirarea însă la un amănunt: oriunde au sărit stropi roșii din zeama bogată a roșiilor, le-am putut șterge imediat, doar cu apă și totul a rămas curat. În ceilalți ani, când cumpăram roșii de la piață, de la oameni, deși se jurau că sunt natural crescute, stropii de la roșii săriți neastâmpărați peste tot, nu au putut fi șterși, cu nimic. Doar de pe chiuvetă. Restul, au pătat fața de masă, care a rămas efectiv așa, cu stropi roșii, prosoapele, șorțul. Toate au avut pete de neșters. De ce oare? Fiindcă acele roșii nu erau naturale ci “tunate” la greu cu substanțe chimice, pentru un colorit intens, dar care face rău, organismului.
Ei și așa am învățat eu lecția de la roșiile mele proaspete și sănătoase: nicio roșie bună, nu pătează! Nu murdărește! Nu strică ce e în jur! Nu! Nicio roșie sănătoasă nu face rău ci înmiresmează, în toiul iernii, o mâncare, cu prospețime, gust, culoare, naturalețe!
Cam așa e și cu noi oamenii. Cei naturali, buni, crescuți de Sus, nu pot murdări pe alții sau ce e în jur. Nu pot păta trăiri, împrejurări, căi cât de întortocheate ar fi! Nu. Ei doar dau gust grozav, culoare, înmiresmare de Viață, bucurie, sănătate pentru ființă!
Mai sunt însă oameni care stropesc în jur cu răutatea lor, cu micimea lor, cu înfumurarea unui eu mereu și mereu la apel. Ei se bat cu pumnul în piept că sunt reali, buni, cu miros proaspăt. Însă “petele” lăsate în urma lor, vorbesc mai tare și mai drept, ca toate cuvintele lor.
Doamne, fă-mă să fiu ca o “roșie” sănătoasă, bună la gust, fără “chimicalele” lumii, ce aduce îndestulare, bucurie, sănătate și mai ales miros de Tine, de Tine, totdeauna!
