Nu modifica nimic din partitura Lui!

by Carmen Motora
0 comment

Credința te ajută să te vezi așa cum ești, cu ceea ce ai, încredințat de Sus. Nici mai sus, nici mai jos, ci exact cum ești.

Dumnezeu ți-a dat o măsură de credință, ce răsare în afară printr-un talant sau doi sau mai mulți. De te vezi mai sus, adaugi un “diez” la nota muzicală a vieții tale. De te vezi mai jos, pui un “bemol” la curata notă încredințată vieții tale. Dumnezeu a scris și scrie o simfonie cu splendoarea Împărăției. Fiecare notă are o frumusețe aparte. Fiecare notă are locul ei.

Fii “nota “scrisă de Creator, în simfonia orchestrată de El și cântată pe Pământ!

Nu strica armonia! Nu modifica frumusețea cântului, nu lipsi partitura de “tonul” destinat ție! Fii exact ceea ce ai fost creat să fii: o notă plăcută, răsunând dulce, între Pământ și Cer. Așa, toată partitura Împăratului rămâne împlinirea visului Lui.

Fă din viața ta acea clătinare de zefir, cu clinchet de Împărăție, măsurată cu o măsură bună, demnă, exactă a Împăratului, de credință dată ție!

Nu modifica nimic din partitura Lui, ce răsună unic în lume dar și în Cer!

Romani 12:3

Related Posts

Leave a Comment