Copilăria este și rămâne tărâmul acela de veselie limpede și făuritor de vise, umbrit tare de grija mamei și a tatei.
Îmi amintesc de copilăria mea și mereu îmi face bine. Știți de ce? Fiindcă ea, copilăria mea, îi are pe mama și tata prezenți, orice ar fi fost, orice ar fi venit, oricât de greu ar fi ieșit înainte.
Copilăria mea a fost grozav de frumoasă, nu că ar fi fost lipsită de griji sau nevoi, ci fiindcă ea îmbină tare zglobiu soarele, părinții mei și ființa mea.
Mama trăia zi de zi doar prin credință. Avea cele necesare doar pentru o zi, ca și mana. Lipsurile casei erau pentru ea, ocazie să plângă în rugi și de multe ori și față de noi. Însă Dumnezeu rămânea tot Dumnezeu! Peste orice ar fi venit. Niciodată nu dădea vina pe Dumnezeu, niciodată nu cârtea că are prea mulți copii. Niciodată nu jinduia după moda unor femei cu copii puțini. Ea știa că, copiii ei sunt dăruiți cu un scop, cu un rost, cu o dreaptă măsură, deși judecățile altora o răneau des.
Copil fiind, am simțit că deși viața e grea, are soarele mulțumirii în sine, fiindcă mama și tata duc poverile casei, nu cu stoicism, ci cu încredere în ce va fi. Nu cu amărăciunea regretului că putea fi altfel, ci cu mulțumirea că din Cer, s-a dat comoară mare prin copilași.
M-am tot gândit zilele acestea de ce Isus ne îndeamnă să fim ca niște copilași, să ne facem ca ei, ca să vedem Împărăția.
Când te faci ca un copil, vezi lucrurile și luptele și problemele ca parte ale mamei și tatei. Nu ale tale. Nu ești singur. Iar paza mamei și a tatei, întrece orice pază!
Copilăria o fi fost plină de lipsuri, însă iubirea, paza și grija mamei și a tatei, au fost peste măsură de mari.
Când te faci ca un copil, vezi bine că Tata îți este adăpost, sprijin, loc să te ascunzi, loc unde să plângi, când nu mai poți, cărare spre liniște și mângâiere. Lipsuri vor fi. Probleme vor veni. Dar ca și în copilărie, rămâne strălucind, grija Tatei, să ne fie bine. Iubirea Lui imens de mare chiar și când nu merităm. Iertarea Lui binefăcătoare, peste călcările noastre în străchini.
Tare bine se vede Împărăția, când te faci ca un copil! Dar nu numai că se vede, ci o auzi, o simți, o miroși, o admiri, o trăiești! Intri în ea!
Isus nu a spus să ne facem copii. Nu. A spus să ne facem ca niște copii. Să ne amintim copilăria însorită, plină ochi de paza și protecția nemăsurată a Tatei. De iubirea Lui înstelată și așa de mare că nimeni nu o poate măsura!
Așa stând lucrurile, toate se schimbă!
Chiar și la bătrânețe!
Matei 18: 3
