Ați observat că ne-odihna este cel mai înverșunat dușman al nostru?
A sta, a te opri o vreme din frământarea ucigătoare a lumii, a devenit nu un lux, ci un bastion de necucerit.
Se pare că rămânerea pe loc, întreruperea oricărei activități, pentru ați recăpăta forțele, refacerea, repunerea pe acea tărie mare, a devenit doar un amănunt trecut cu vederea, când de fapt este obârșia a ceea ce putem deveni și face, minunat, grozav, unic și de neconfundat cu zbaterile!
Însă este o odihnă care depășește odihna normală. O întrece peste măsură, de departe!
O odihnă care face gaură în Împărăție și răstoarnă încetinel tihna Cerului, armonia lui, clinchetul acela de trebăluială de îngeri. Odihna asta nu numai că face bine trupului și minții, dar întrerupe vâlvătaia frământării sufletului, face o liniște mare de îți auzi respirația dar și respirația Împăratului!
Odihna asta inconfundabilă, stâmpără atâtea vreri omenești, înfundă atâtea căi cu pericole de moarte și înalță ochii să vezi altceva.
Daaaa! Vezi locul tău de scăpare și fugi repede către el. Vezi cetățuia cu ziduri groase care te ascunde. Îl vezi pe Dumnezeu făcut loc de scăpare și cetățuie care te așteaptă să te apere, să te ascundă, să trăiești liniștit tare fără nicio teamă.
Doar să te odihnești!
Să te odihnești la umbra Celui Atotputernic!
Învață să te odihnești!
Întrerupe forfota omenească din tine!
Oprește tăvălugul gândurilor tale, noianul de soluții mici la probleme mari, ciopârțitul de suflet în bucăți risipite peste tot!
Odihnește-te la umbra Celui ce poate tot, Celui ce știe tot, Celui ce face tot pentru tine!
Învață să îți odihnești sufletul poposind la umbra lui Dumnezeu, ce te așteaptă să îți fie loc de adăpost și cetățuie tare!
Doar să te odihnești!
Restul e treaba Lui, în viața ta!
Ps. 91: 1,2
