Vremea virozelor…
Virozele sunt urâte, tenebre, ciudate, neașteptate și mai ales aducătoare de ne-sănătate. Deși denumirea lor, cuprinde “roze”, ele nu au nimic roz, ba dimpotrivă, stâlcesc culoarea frumoasă a ființei și ofilesc sufletul.
Eu tocmai am cunoscut o viroză urâcioasă. Tare nu mi-am dorit-o. Perioada asta dinaintea nunții fiului nostru, cere multe, ori viroza încetinește pasul și râvna. Durerile corpului, lipsa puterii, visele curmate legate de ce pot face, datoriile zilei, s-au strâns așa tare asupra mea, încât am fost împotmolită parcă, întocmai ca un copil neputincios, să se descurce, cu cerințe prea mari pentru el.
Și dacă ar fi fost doar asta, poate viroza ar fi lăsat puțin roz. Însă, încetinel taaaare de tot, aproape fără să îmi dau seama, în sufletul meu, pitită bine, intrase o “viroză”. Că nu mă pot descurca, că nu voi reuși să termin cele trebuincioase, că nu voi fi la înălțime, că voi claca. Pe nesimțite, bucuria și liniștea, au fost făcute zob, de unul care se pricepe grozav să fure îmbucurarea sufletului, de acel veșnic dușman ce ne stă înainte, gata să ucidă frumusețea și liniștirea dinăuntru.
A trebuit să trec prin “furtună” ca să pot striga și eu :” – Doamne, scapă-mă că altfel pier!” ca și ucenicii, în vâltoarea mării! Deși Domnul era cu ei, ei s-au temut prea tare de furtună. Așa tare încât li se părea că furtuna era mai mare decât Isus al lor. De aceea, Isus a liniștit furtuna și i-a întrebat: ” – De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Cu alte cuvinte, i-a întrebat de ce le este frică de o furtună, când El, Stăpânul furtunilor, este cu ei?
Cam asta am simțit eu azi. M-a întrebat Dumnezeu de ce mă tem. De ce nu văd, ultimul Lui Cuvânt? De ce nu zăresc vindecarea Lui, de viroza trupului dar mai ales de cea a sufletului?
Încetișor, a venit vindecarea! Tăcerea adâncă peste zbaterile sufletului. Liniștirea peste tot soiul de frământări fără rost. A răsărit în mine vindecarea de trup însă bucuria imensă ieșită în suflet că El are ultimul cuvânt, puterea aceea unică a înzdrăvenirii de suflet, a făcut atât de mult bine, ființei mele.
Da, virozele nu aduc nimic roz. Mai ales pentru adâncul ființei. Când te vezi neputincios, lipsit de zvâcul acela grozav ce te împinge înainte, când te frămânți prea mult, uitând că Isus doarme în corabia ta, când faci la greu liste de rezolvat, pe care nu le poți onora, atunci sigur, viroza ți-a pătruns în suflet. E semn că în furtuna ta, trebuie să Îl deștepți pe El și să Îi dai furtuna ta. El are ultimul Cuvânt! El va certa vânturile, marea, viroza din sufletul tău, și va face o liniște mare! Și o bucurie de nedescris! Eu asta am gustat!
Așa că, dacă simți că te ia “viroza”, aleargă repede la Tata! Nu lăsa timpul să treacă, fiindcă “virozele” pot avea urmări, care, ciuntesc frumusețea unui suflet sănătos! Pot scormoni jarul unui “eu” ce se crede a se descurca mai bine decât un Dumnezeu, prezent, dar lăsat să doarmă, în “corabia” ta.
Matei 8: 23-27
