Orice drum în necunoscut, ascunde obstacole, hățișuri, porțiuni de întuneric, atacuri și o groază de ascunse întrebări. Călăuza e persoana care te însoțește. Drumul devine o cale de cunoaștere, descoperire, admirație și calm, fiindcă o călăuză bună, știe bine drumul, pericolele și te păzește de nefasta cădere sau rănire.
Mi-a plăcut mult definiția din dex pentru călăuză. Ea, nu numai te însoțește pentru a-ți arăta drumul bun. Nu. Călăuza îți dă indicațiile necesare mereu și mai mult, îți dă explicații.
Oare nu acestea ne înspăimântă cel mai tare ? Cel mai des?
Drumul greu plin de încercări fără noimă, e devastator. Atacurile fără sens parcă, răutăcioase ce te lasă buimac, te fac praf. Uităturile rele și spumele la gură, ale dușmanilor, de pe marginea cărării străbătute, te debusolează încetișor. Însă Călăuza noastră, e cu noi. Întotdeauna. Ne arată calea bună. Ne dă indicații să putem pricepe cărarea. Ba mai mult, ne dă explicații, la ce mintea noastră, refuză să dea. Mersul devine o aventură în Valea Plângerii! Nu doar un plâns și un mers târât agale, plin de teamă.
Doamne, îți mulțumesc că îmi ești Călăuză! Și când nu pricep. Și când mi-e prea greu. Și când urlă “lupii”. Și ziua dar și noaptea!
Eu fără Tine nu pot înainta! Iar Vocea Ta caldă dând explicații, îmi face bine, vindecă răni, înviorează sufletul, pune cântec pe buze, face pas peste hăuri de neînțeles!
Înaintează și azi, cu singura Călăuză sigură și de neînvins! “El va fi călăuza noastră până la moarte.”
Psalmul 48:14
