Căderile fac parte din copilărie. Și totuși căderile sunt prezente chiar și la maturitate sau bătrânețe. Ele nu dau bine acum și totdeauna au o cauză. Lipsa vigilenței, piedicile, boala, neputința, greutatea prea mare, întunericul, împingerea, alunecarea, graba, sperietura și câte altele, aduc căderea.
Căderile nu sunt frumoase și nici ușoare. Deși provoacă de multe ori glume, râsete pe ascuns, grimase, ele dăunează: știrbesc imaginea, respectul de sine, aduc fracturi, lovituri grele, pierderi sau chiar moarte.
Pentru trup căderile sunt o realitate iminentă.
Dar pentru suflet?
Sufletul frământat de grijuri, neputințe, durere, plâns prea mult, lipsa bucuriei în miezul ” furtunilor”, întunericul dens din jur, împingerea lui în hău de către alții, piedicile la tot pasul, greutatea prea mare ce împovărează, graba fără ” arme” de apărare și atac, teama de ce poate fi, toate pot aduce căderea lui. Căzut în jos sub povară, devine țintă de râs pentru demoni, prăvălire în întuneric total, dezastru, faliment.
De s-ar opri aici lucrurile, am fi cei mai nenorociți oameni! Pierduți fără șansă!
David, acest păstoraș bălai cu miros de oi, cu un cântec senin din harpă, cu atâtea lupte ajuns împărat, David a cunoscut și el căderea. Urâtă, răutăcioasă fără drept de apel în Împărăție, fără vreo șansă de luminare cu Lumina de Sus.
David ne spune că Dumnezeu sprijinește pe toți cei ce cad! Ai Lui!
Dumnezeu nu îi lasă abandonați întunericului, nici pradă demonilor. Copiii Lui se pot baza pe El, chiar și în căderile lor.
Demonii vor râde, vor pufni la căderea ta. Își vor freca mâinile de bucurie că pot să te nimicească.
Însă totdeauna vor rămâne gură-cască, văzând cum Dumnezeu te sprijinește, când ai căzut!
Tata te ajută să te ridici!
Ps. 145: 14
