Ahitofel era solul Întunericului! El voia moartea lui David. Frângerea lui. Armele lui răsar răutăcioase. Multe. Rele toate.
Mai întâi, atacul se voia cu un mare număr de oameni, asupra lui David. Apoi, atacul trebuia făcut noaptea. Când nu se vedea soarele. Ci doar întunericul. Pe neașteptate! Din seninul… nopții! Când David era obosit. Hăituit. Sleit de vlaga urmăririi, descurajat de atâta învrăjbire. Când David va avea mâinile slăbite. Obosit fizic, David devenea țintă sigură.
Înspăimântarea! Asta era “cireașa” de pe tort, a întunericului.
Dumnezeu zărește toate aceste arme urâcioase. Pline de venin la refuz. Își trece ochii peste ele și îl vede pe David în “bătaia puștii”. David, bucuria Lui, este ținta iadului, răsărit în ură de fiu. Durerea asta e așa mare, că David are nevoie de intervenția Cerului.
Așa că, Dumnezeu mișcă un deget: nimicește sfatul acesta plin de întuneric. În Lumină, răsare solul Lui, Hușai! Lumina biruiește din nou Întunericul! Iar David cu harpa lui, poate din nou cânta, pe pășunile Împărăției!
Atacuri mari. În nopți adânci. Pe neașteptate. Când nu știi. Când ești obosit. Iar mâinile îți zac de atâta luptă. Ești înspăimântat de puterea atacului. Oboseala se împletește cu spaima în întuneric. Bezna șuierătoare sună a singurătate. Asta cere “Ahitofelul” tău! Însă, Dumnezeu are și pentru tine un “Hușai”!
În Împărăție, Dumnezeu are “Hușai” care nimicesc sfaturi rele, fac praf atacurile neașteptate în întuneric, iar din spaimă, rămâne doar Lumina curată ce îți ajută mâinile obosite de lupte.
Dumnezeu are ultimul cuvânt! Peste toți! Ia-ți “harpa” și cântă și azi, cât te ține gura și sufletul!
2 Sam. 17: 1-14
