“El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr.”
Cineva spune asta. Cineva care nu mai avea nimic. Căruia i se luase tot. Minunile pentru el erau o doină uitată de vreme. Lucrurile mari și nepătrunse, deși dureau, îi erau pâinea zilei. Iov spune cu buzele dar și cu inima că minunile sunt limba lui Dumnezeu de neînțeles, de nepătruns, de negândit.
Iov continuă să fie unul ce stă pe buza prăpastiei lumii și care totuși își dorește duiosul și mângâietorul cântec al lui Dumnezeu peste răni, ofiliri, treceri, năpaste. El știe, deși nu mai poate cânta de atâta durere,că singurul lui avânt, singura înmiresmare, singura tămăduire, rămâne Dumnezeu.
Iov e convins că Dumnezeu, zi și noapte, face lucruri mari de negândit pentru mintea omenească. Dumnezeu rămâne singurul făuritor de minuni. Și până și el, ofilit, abandonat de binecuvântări pentru o vreme, atins de Cel ce ii vrea răul, este minunea Lui! O minune ce poate în tot zbuciumul, a pierderilor, a bolii, a abandonului, să spună copilărește că Dumnezeu face minuni și prima minune, sunt buzele lui șoptind măreția Sa.
Iov deși nu mai are nimic, încă mai are avântul să zboare cu inima lui, la buza Cerului și să Îl vadă pe Dumnezeu lucrând cu migală, minuni, rostogolindu-le peste el, uscat, sătul de toate, așteptând doar înverzirea lui de singura Primăvară a Împăratului.
Iov nu mai avea nimic. Doar credința în minuni. Doar încrederea în licărirea mică de tot, pitită bine, în lucrurile mari și nepătrunse.
Iov știa că durerea lui e măsurată, cântărită, cu maaare precizie de un cântar drept, în Împărăție. Greutățile pe cântar erau puse ușurel de o Mână care știe cât poate duce. Și ea Mâna, mai știe că greutățile fac din Iov, minune de Cer.
Doamne, dă-ne ochi să Te vedem și când nu mai putem de lacrimi. Dă-ne buze să șoptim și să numărăm minunile din noi, pentru noi, cu noi.
Tu faci de dimineața și până în zori iarăși, lucruri așa mari și de nepătruns, că suntem năuciți de bunătatea Ta.
Doamne, nu mă lăsa să Te pierd prin ceea ce îmi iei, ci să Te descopăr prin ceea ce îmi dai.
Fă din mine numărătoare de minuni. Una care își socotește lucrurile de nepătruns, nu pierderile.
Fă din mine una care Te vede, Te strigă, Te dorește, când vin “ploile”, “furtunile”, “gerurile”, “iernile reci”.
Doamne, fă din viața mea, loc de deșertat minunile ce le lucrezi cu măiestrie Sus. Lucrurile mari de Cer și de nepătruns, să îmi fie răsărit și apus. Iar Tu să îmi fii mereu Tătic bun, tămăduitor, ce mă face, să pot număra minunile: una, două, trei, patru….
Iov 9:10
