Astăzi, fiind la o înmormântare, în biserică, am salutat mai multe persoane. De obicei, îmi place să interacționez și să merg mai adânc, de ceea ce se vede în exterior și de ceea ce lasă oamenii să se vadă.
Mă tem că am ajuns și noi creștinii să purtăm uneori măști și ne e tare teamă să ne lăsăm pătrunși de privirile sau iscodeala fraților. Poate din cauză că nu suntem drept cântăriți, poate că ni se pare prea superficială interesarea lor sau poate că ne e mai bine, singuri pe “scândurica” noastră, în miezul problemelor. Asta nu înseamnă că e și bună, izolarea noastră.
Nu asta a vrut Isus pentru noi. Dimpotrivă. A vrut și vrea încununarea noastră împreună, la greu și la bine. Nu singuri.
Întrebând pe mai mulți ce fac, am fost frapată de un răspuns, pe cât de sincer, pe atât de dureros. “- Dar ce motiv aș avea să mă bucur?” Vă spun drept, răspunsul ăsta m-a lovit drept în inimă. Bănuiesc că și pe Dumnezeu…
Vorbind cu persoana respectivă, am ajuns cumva să înțeleg motivul din spatele răspunsului. Cu lacrimi în ochi mi-a înșiruit tot ce trăise recent, zbaterile, poverile, fricile și bolile. Totuși i-am spus: cum să nu avem motiv de bucurie? Dumnezeu este cu noi!
Tot timpul mi-a răsunat în minte drama acestui răspuns, nu ca o condamnare ci ca un motiv de adâncă meditație.
Doamne, nu mă lăsa să trăiesc atât de intens crâmpeiele vieții, încât să uit că mai ești lângă mine! Nu mă lăsa să mă încovoi sub sarcinile zilei, încât plângând să spun: ce motiv de bucurie să mai am?
Doamne, vreau să Te văd totdeauna!
Să Te știu totdeauna lângă mine!
Și ca răspuns la această frământare a minții mele, unul din versetele citite azi a fost:
” De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.”
Poate noi uităm asta. Poate aici e hiba. Ne credem singuri și vrem să ne descurcăm singuri, să nu Îl “încurcăm” pe Dumnezeu, să nu îl “deranjăm”.
Ori El asta așteaptă! Asta Își dorește mult! Pentru asta străbate Cerul: să ne vină în ajutor.
La sfârșit de tot, am stat la masă. Ultimul răspuns al lui Dumnezeu, la frământarea din mintea mea, a fost să simt părtășia grozavă cu frații mei. Minunată, adevărată, alinătoare, plină ochi de bucurie, care face bine sufletului, trupului și minții!
Ce motiv de bucurie aș avea, în tumultul traiului gata să lovească totdeauna? Și da, eu mi-am dat răspunsurile! Mari!
Doamne, îți mulțumesc că AM MOTIVE DE BUCURIE, să trăiesc, aici jos!
