Unele amintiri ne revin în minte, la vederea unor lucruri, la mirosul specific al unor alimente sau pur și simplu la trecerea unui dor prin gânduri.
Ieri am văzut niște panseluțe și dorul m-a dus în căsuța mamei, un apartament modest, dar care era doldora de bucurie.
Acasă eram nouă copii. Treburile erau multe, nevoi și mai multe. Tata era mai mereu plecat, fiindcă serviciul lui, era de așa natură. Mama însă rămânea cu toate poverile zilei și ale noastre.
Eu așa mi-o amintesc cât voi fi pe Pământ: trebăluind întruna. Muncind fără oprire. Plină ochi de griji să ne fie bine. Noi, copiii, înțelegeam prea puțin zbaterile ei, dar acum fiind și eu mamă, cât de bine înțeleg lacrimile ei pentru neajunsuri, dorințele ei toate, toate pentru copii și nimic pentru ea.
Ziua era în bucătărie să ne pregătească mâncare. Calcula bine totul. Din mai nimic, reușea zilnic să ne facă îndestulare. Pentru mine, mama, în privința asta, rămâne o taină. Cum reușea ea să facă minuni din te miri ce Cum îmbina ea, neajunsurile cu dibăcia ei și iubirea ei fără măsură de îți rămânea mintea în loc!
Adeseori o vedeam dimineața pe genunchi și citind din Biblie. Apoi cu un avânt nepământean pleca la iureșul zilei, întocmai ca un luptător bine echipat, gata să biruiască, orice ar veni. Uneori mai plângea, de atât de multă luptă, dar niciodată nu rămânea țintuită, ci se ridica și eu cred că numai credința, o ridica.
Adesea tare mă mir cum putea ea, o mamă, o femeie frământată de atâtea provocări, să reușească a face atâtea? Pregătea mâncarea, spăla rufe, uneori și la mână, ne călca rufele, care erau apretate, la dungă, lenjeriile la fel, în dulapul ei, hainele erau ordonate ca soldații, (în timp ce la noi, copiii, era dezordine și ea ne certa și ne ordona), croia, fiindcă ea era și croitoreasă, asculta predici, citea, era nelipsită de la biserică, făcea dulcețuri, conserve pentru iarnă, îngrijea de tot ce se ivea. Noi parcă nu mai avem timp cu toată tehnologia la îndemână.
Ieri însă văzând panseluțele mi-am amintit cum primăvara, mama mergea în piață și cumpăra, cu toată lipsa, panseluțe, de la niște lipovenele. De toate culorile și nuanțele. Învelite în ziare, ele parcă râdeau.
Cu toată treaba pe cap, mama avea timp, neapărat, să facă loc și bucuriei ei, pentru flori. În balcon, aveam niște cutii mari, lungi, din lemn, unde mama, planta cu drăgălășenie, florile, și nu știu cum reușea, că transforma un balcon anost, într-o bucurie pentru ochi și suflet!
Minunate pilde ne rămân mamele! Pentru mine rămâne acea minune care mi-a legănat copilăria în soare! Mi-a dăruit tot ce putea și avea. A făcut pod peste prăpăstii ca să gust liniște, tihnă, îndestulare…
Cine a avut o asemenea mamă, știe sigur că a fost binecuvântat! Ca și mine! Dumnezeu mi-a coborât din Cer o rază de înmiresmare, o bucurie de a simți viața și copilăria, ca pe bunătăți, de pe alt Tărâm.
Să privim spre Cer și azi și să spunem:
” – Doamne, mulțumesc pentru mamă, pentru părinți, pentru copilărie cu soare, pentru flori ce ne inundă inima de amintiri. Fă-ne și pe noi, la rândul nostru, capete de curcubeu peste orice cer întunecat, fă-ne bucățele de bucurie și huzur, pentru casa noastră!
Doamne, ne fii Acela care ne transformă în binecuvântări întruna și chiar în dor de panseluțe! “
