” Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.” 1 Cronici 18: 6,13
A ocroti nu e totuna cu a anihila, ci a lua sub pază. Ocrotirea face loc inimii pe un teren ne-minat. Paza asta este așa mare și completă, că nimic și nimeni nu poate deveni intrus. Siguranța devine scut de Cer.
Dar pe unde mergea David? Pe unde umbla în frământările și cerințele împărăției lui? Pe unde își apleca căutarea și lupta?
El un fost oier priceput, mirosind a mioare, acum devenit împărat, mirosind a alt fel de “mioare”, alege să meargă totdeauna nu singur, rătăcind printre dușmani și moarte. Nu. El merge doar în urma Păstorului lui. El însuși ne spune: ” Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.( Nici de paza Lui) El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă!” Doar El!
David mergea întocmai ca o oiță ascultătoare în urma Păstorului. Așa ocrotirea devenea treaba Lui! Paza era în grija Lui.
Nicio oaie întreagă la minte nu ar alege fuga de capul ei, decât una, încăpățânată, încrezându-se în sine mai tare decât în păstor. Însă nebunia asta, o poate costa viața.
David era ocrotit, baricadat cu forța toată a Împărăției, burdujit bine cu tot arsenalul de Sus. Oriunde mergea era păzit, mai ceva ca lumina ochiului! Viața lui David era cântec de biruință înălțat cu o bucurie de nedescris, chiar și când îi plângea inima. Știi de ce? Fiindcă oriunde ar fi mers, oricât de grea ar fi devenit calea, oricâtă ură ar fi întâlnit, Păstorul îi era înainte! El călca pe urmele Păstorului Lui! Era ocrotit ca fiul Împăratului!
Tu pe unde mergi? Dacă mergi după Păstor, ca o mioară docilă, vei fi ocrotit, binecuvântat, mirosind a Cer plin de putere!
