Lucrurile sunt limpezi, clare, ușor de priceput, copilărești chiar: cine Îl caută pe Dumnezeu, Îl găsește. Cine Îl părăsește pe Dumnezeu, este și el părăsit de Dumnezeu.
Căutarea lui Dumnezeu începe din zorii zilei și se termină când ai pus capul pe pernă, în noapte. Căutarea Lui nu ține de ani. De zile. De ore. Nu. Căutarea Lui ține de fiecare moment al zilei, al nopții.
Tina din noi, nu îl vrea pe Dumnezeu. Ea crede că se poate descurca singură. Crede că știe tot, că poate orice. Suspină tare după sine. Dumnezeu însă trebuiește cotrobăit, scotocit minuțios, de când ai deschis ochii. El se lasă găsit de mâinile tale întinse în căutare. Se lasă răsărit în tine pe tot ținutul zilei și al nopții.
Dumnezeu stă prin preajma noastră și ne așteaptă căutarea. Ea devine o mireasmă răsturnată din Împărăție, fără puterea de a fi pricepută de mintea omenească. Așa Dumnezeu, devenit Păstor al zilei, pentru tine, va netezi cărări întortocheate, va înlătura ciulinii ce îți rănesc mersul, te va îndruma la răspântii grele, fără noimă, îți va lega rănile și vei putea să mergi văzând soarele la orizont, nu doar noapte, noapte, noapte…
Nu Îl părăsi pe Dumnezeu! Nu îți face păcatul să trăiești singur! Nu înlătura Cerul din calea ta. Vei rămâne singur în fața dușmanului ce urlă să te distrugă. Vei deveni “carne de tun” și când pare liniște.
Ai deschis ochii și azi. Nu pleca la forfota zilei, până nu ai scotocit bine în cămăruța ta, după Împăratul! Până nu ai dat mâna ta în Mâna Lui. Nu pleca la chemarea zilei, până nu te-ai lipit bine cu ființa toată de Cer!
Fă din ziua de azi, zi cu Tata! Toată ziua! Și mâine la fel!
” Domnul este cu voi când sunteți cu El; dacă-L căutați, Îl veți găsi; iar dacă-L părăsiți și El vă va părăsi” ( 2 Cronici 15:2)
