“Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.” – David / Psalmul 3
Îngrijorarea pentru David nu era motiv de nesomn. Nici de tulburare. Nici de zbatere urâcioasă fără odihnă.
Poate veți spune: ce mare lucru e să te culci, să adormi și să te trezești iarăși?
Culcarea, odihna, somnul sunt normalitate. Da. Însă David scrie aceste capete de încredințare când este urmărit și hăituit de o mulțime de vrăjmași. Nu puțini. Nu ușurei. Cei mai mulți gândeau și chiar spuneau fără ocolișuri, că nu mai este scăpare pentru David. Nu mai era niciun refugiu logic sau la îndemână. Aici pe pământ. Însă Sus în Împărăție, era! Pentru sufletul lui sfârtecat de durere, de teamă, de plâns dar și pentru trupul lui obosit de fugă.
Durerea era peste măsură pentru oierul acesta priceput, devenit împărat, fiindcă în mulțimea ucigașă ce îl căuta cotrobăind dealurile, era tocmai fiul său, Absalom.
Tocmai acum, David ne povestește că poate să se culce, să adoarmă, fără să țină ochii țintuiți în cortul lui, de grijă. De frică. De spaimă. De singurătate. De ciudă. De zvâcnet de răutate și răzvrătire.
David are încredere în singurul lui sprijin: Dumnezeu! Mai presus de zvâcnirea nopții întunecoase, mai mare decât ura fiului lui, mai puternic decât toată mulțimea dușmană, mai luminos decât întunericul ce îl vrea ucis.
In toiul “nopților” tu poți dormi?
În miezul veștilor că ești urmărit, gata să fii ucis în suflet, de frica a ce va fi, de panica lumii, de forfota din jur nebună, de teama zilei de mâine, te poți odihni? Poți să te culci, să adormi și să te deștepți iarăși?
David ne spune că da, putem. Doar dacă Dumnezeu ne este sprijin.
Dacă nu, cu ochii în tavan, vom veghea în nopți adânci de frică iar ziua vom fi luați de același val al lumii. Molipsitor și aducător de moarte.
Ps. 3
