“Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu” – cuvintele astea de o vreme, mă răscolesc.
Dumnezeu vine totdeauna! Întotdeauna!
Când Îl chem! Când Îl strig, printre suspine!
Nu că aș merita!
Nu că contez!
Nu că s-ar cuveni!
Nu să arate lumii ce poate!
Nu să ghemuiască puterea Lui pentru un timp doar, în mine!
Ci fiindcă El nu poate sta nepăsător Sus în Împărăție, când un copil al Lui, Îl cheamă!
El nu poate locui în Cer indiferent la lacrimile mele!
Dumnezeu ne iubește prea mult, să nu ne iasă înainte cu Cerul Lui tot, când șoapta noastră prea plină de durere, îi cere ajutorul!
El trece pe nori, ca să ne vină în ajutor! Nu e nimeni ca El! ( Deut. 33:26)
Când nu vine nimeni, sigur vine Dumnezeu!
Și nu singur ci cu tot alaiul Lui de îngeri!
Cu Cerul Lui tot!
