Cât de mare poate fi Dumnezeu înlăuntrul tău?
Cât Îl lași!
Cât Îl vrei!
Cât Îl chemi!
Dimineața ți-ai umplut ceașca de cafea. Simți mirosul rece al răsăritului. Cocoșii cântă. Păsărelele voioase înalță triluri în văzduh! Cățelul tău se gudură bucuros când îi pui mâncarea și îl mângâi.
Dar sufletul? Sufletul setos de mireasmă de Cer, așteaptă să fie umplut de bucuria și înveselirea dintre îngeri. Acea bucurie ce chiuie în toiul durerilor, bolilor grele, atacurilor, facturilor, lipsurilor, lacrimilor, tăcerilor și suspinărilor.
Dumnezeu se face mare în tine, cât Îi dai voie. La început e doar liniștea. Trebuie să stai potolit, în tihnă așteptând venirea Lui. Pașii Lui se aud peste liniștea ta.
Încetișor se face zi peste noaptea din tine. Dumnezeul Cel mare, umple toată ființa ta, toate cotloanele sufletului umbrite, toate colțișoarele inimii tulburate.
Acum poți cu adevărat striga de bucurie și veselie! E normal! Nu doar cu gura ci mai mult cu inima!
Știi de ce poți striga? Fiindcă nu mai strigi tu, ci Dumnezeul cel Unic din tine, făcut mare, în dimineața vieții!
Și cum ar putea fi strigătul Lui?
Altfel decât strigătele noastre văicărindu-se. Altfel.
Cu sunet de Împărăție!
Isaia 12:6
