” Samuel îi examinează pe băieți, unul câte unul, fiind gata nu doar o dată să ofere trofeul, dar de fiecare dată, Dumnezeu îl oprește… Eliab, cel mai mare dintre ei, pare alegerea logică. Imaginează-ți-l ca pe un Cassanova al satului cu părul ondulat și maxilarul puternic. Poartă blugi strâmți și are un zâmbet până la urechi. ”Ăsta e băiatul ! ”, se gândește Samuel.
” Greșit !”, spune Dumnezeu. Abinadab ai crede că e un manechin ieșit dintr-o revistă de modă. Costum italian. Pantofi din piele de aligator. Doriți un împărat stilat ? Abinadab întrunește cerințele. Pe Dumnezeu Îl lasă rece stilul…
Samuel îl cheamă pe fratele cu numărul trei, Șama. El este iubitor de cărți și din cale afară de studios. I-ar prinde bine un transplant de charismă, dar e deștept foc. Samuel e impresionat, dar Dumnezeu nu e. El îi amintește preotului : ” Domnul nu Se uită la ce se uită omul ; omul se uită la ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă. ”
Șapte fii vin pe rând. Șapte fii cad. Convoiul se termină.Samuel numără frații : unu, doi, trei,patru,cinci,șase,șapte… ” Isai, nu ai tu opt fii ? ” ” Îl mai am pe fiul cel mic. E pe câmp, are grijă de oi….” Astăzi nici măcar nu este invitat la întrunirea de familie. Este doar un copil uitat care îndeplinește o sarcină umilă, într-un orășel minuscul.
Ce L-a determinat pe Dumnezeu să-l aleagă ? Vrem să știm. La urma urmei, am umblat și noi pe pășunea lui David, pășunea respingerii. Suntem sătui de sistemul de valori superficial al societății, sătui să fim evaluați în funcție de grosimea taliei, de mărimea casei, de culoarea pielii, de marca mașinii, de eticheta hainelor, de numărul diplomelor, de lipsa coșurilor…
Dumnezeu vede ceea ce nimeni altcineva nu vede : o inimă care Îl căuta pe El. David, cu toate cusururile lui, L-a căutat pe Dumnezeu așa cum ciocârlia caută răsăritul de soare. Tatăl tău îți cunoaște inima…. “
Max Lucado
